Titlul acestei postări vine dintr-o afirmație a domnului profesor Paul Dobrescu care, în cea mai recentă carte publicată la editura Springer împreună cu Flavia Durach, argumentează cum revoluția digitală va determina în mod hotărâtor cursa actuală pentru supremație atât în cazul țărilor, cât și în cazul firmelor. Este lesne de înțeles de ce, într-un asemenea context, digitalizarea pare să fi devenit un țel în sine. Totuși, digitalizarea per se este un non-sens: Tomas Chamorro-Premuzic (2021) arată că a deveni digital nu este despre a înlocui tehnologii – așa cum par a crede încă mulți manageri -, ci despre a transforma organizația într-una care este data driven, în care deciziile se iau pe bază de informații concrete și cifre.

Pentru cineva ca noi, cei din România, care avem uneori percepția că deciziile politice, administrative ori de business se iau fără fundamentare obiectivă, pe baza experienței și intuiției politicianului, managerului ori antreprenorului, transformarea digitală pare a fi soluția tuturor problemelor. Numai că, din păcate pentru cei care speră că există soluții magice ori scurtături în rezolvarea de probleme, nu este – cel puțin nu dacă ea este înțeleasă exclusiv ca adopție de tehnologii.

Cultura organizațională face diferența

Pentru ca o organizație, indiferent că este privată ori publică, să poată cu adevărat beneficia de digitalizare, este necesară modificarea culturii specifice, adică a modului informal în care se lucrează – principii, mindset, comportamente. Ca în cazul oricărei transformări de acest tip, agenții critici ai schimbării sunt managerii (Chamorro-Premuzic, 2018): rolul lor este, înainte de orice, de a stimula gândirea critică ca pas fundamental pentru luarea deciziei pe bază de date. Ușor de spus, greu de făcut: un asemenea demers înseamnă a renunța la prejudecăți, stereotipuri, uneori chiar la ego. Mai înseamnă , totodată, redesenare eficientă de procese. Poate de aceea, în ciuda investițiilor masive în digitalizare realizate de multe firme în ultimii ani, managerii consideră, la nivel internațional (McKinsey, 2022), că au obținut mai puțin de jumătate din valoarea așteptată în urma investițiilor în digital. Nu este însă cazul tuturor firmelor: cele care au cele mai bune rezultate, nu sunt doar cele care se digitalizează, ci și cele care își setează ambiții curajoase într-un cadru digital – marcat hotărâtor azi de conversația atotprezentă despre AI. Or, pentru asemenea practici, este nevoie ca cele mai bune talente în domeniu să fie atrase, iar operațiunile să fie redefinite într-o paradigmă a rapidității pe bază de tech și date (Carey et al., 2021).

Beneficii certe

Cu AI azi este mult mai simplu pentru manageri, de exemplu, să prevadă volumele de apeluri din call center pentru a aloca eficient echipe. Sau, de pildă, se poate previziona consumul de electricitate pentru o rețea de distribuție într-un mod mult mai riguros. AI dă deja rezultate foarte bune în predicții privind evoluțiile de prețuri, privind disponibilitatea consumatorilor din bazele de date de a plăti anumite sume pentru anumite oferte sau privind rata de pierdere de clienți. AI poate genera multiple opțiuni de tip decision tree pentru manageri sau poate da dovadă de creativitate de nivel mediu, după cum știm deja din utilizarea ChatGPT.

Și totuși…

Pentru majoritatea domeniilor, AI înseamnă un punct de cotitură pentru care, în realitate, nu suntem pregătiți. Suntem abia la începutul răspândirii la nivel extins a utilizării AI și abia acum învățăm cum să folosim AI, așa că nu este de mirare că nu știm cum să abordăm în mod real acest fenomen în organizații.

Un studiu recent IFOP-Talan arăta că, în mai 2023, 68% dintre francezii care folosesc AI la muncă ascund acest lucru superiorilor. Frica de a nu-și pierde jobul sau de a fi desconsiderat pentru că individul nu își mai face treaba singur pot fi explicații în acest sens. Este o reacție cumva firească, câtă vreme 48% din 1000 de companii americane analizate în februarie 2023 de ResumeBuilder.com declară au înlocuit deja lucrători cu ChatGPT – și există așteptări să crească în viitor numărul de concedieri pe acest fundal.

Managerii sunt, în multe cazuri, entuziasmați de oportunitățile aduse de AI-uri: conform aceluiași studiu ResumeBuilder.com, ChatGPT este deja folosit în mod curent pentru coding, creare de conținut, customer support, crearea minutelor de ședințe, redactarea specificațiilor posturilor, redactarea sintezelor interviurilor de angajare, redactarea răspunsurilor către aplicații pentru posturi etc. Numai că, de exemplu, nu este foarte clar ce risc de securitate poate ridica utilizarea ChatGPT la muncă; de exemplu, dacă informații sensibile sunt introduse în ChatGPT (sau într-o formă similară de AI), ele devin parte integrantă a a modelului de date al chatbot-ului și, cu întrebări relevante și bine țintite, pot fi ulterior aflate de terți. De aceea, de pildă, firmele ar trebui să își pună deja problema ce ghiduri de utilizare a AI să își dezvolte – nu de alta, dar, după cum am văzut, soluțiile AI sunt deja folosite pe ascuns de șefi.

Până la urmă, ce obiective urmărim?

Până nu demult, digitalizarea părea să fie, cel puțin în unele cazuri, un buzzword, o modă. Destul de rapid, a început să fie o practică necesară pentru creșterea eficienței și scăderea costurilor. Firmele care au pariat în mod inteligent pe acest fenomen și și-au setat ambiții serioase, au devenit, în multe cazuri, câștigătoare. Avem exemplul Netflix, de pildă, dar avem și perdanți pentru că au mers pe această cale mult prea devreme (Second Life adusese metaverse-ul aproape de realitate încă din anii 2000), eventual în spații insuficient de generoase pentru dezvoltare (vă mai amintiți de Trilulilu, Youtube-ul românesc?).

Azi, digitalizarea o ia înaintea managerilor: ChatGPT și alte AI-uri similare devin indispensabile pentru mulți angajați, de ajungem să ne întrebăm ce fel de reglementări trebuie să apară (nu doar la nivel macro, ci și în cadru organizațional). Pe scurt, transformarea digitală este inevitabilă, dar ce facem cu ea, până la urmă? Poate că pentru firme (cel puțin pentru cele avansate în domeniu), răspunsul este evident. Nu pare însă la fel pentru sistemele publice din țări precum România și nici măcar pentru toate firmele.