În ciuda multor opinii care au tratat pandemia de Covid-19 drept o „lebădă neagră”, cu greu aceasta poate fi cu adevărat considerată un veritabil eveniment impredictibil și aproape imposibil de previzionat, așa cum este definit conceptul, după cum declara, de altfel, însuși Taleb. Pandemiile nu reprezintă ceva nou în istorie, diverși autori anunțând chiar posibilitatea de a avea așa ceva odată la fiecare zece ani. Drept urmare, este util ca anumite lecții să fie învățate de către manageri, cu condiția menționată și de Taleb: să nu considerăm ziua de mâine similară celei de ieri. Altfel spus, vom mai avea pandemii, dar manifestarea lor nu va mai la fel, deci poate că lecțiile de învățat ar trebui să fie mai degrabă în termeni de principii cu diverse soluții de operaționalizare. Voi prezenta mai jos două dintre acestea, din care decurg multe altele: este vorba despre interconectivitate și despre reziliență.
Prima lecție este una care a fost mult prea mult timp doar un alt buzzword: interconectivitatea. Spun că a fost un alt buzzword mult prea mult timp pentru că deși aproape toată lumea în mediile universitar și de business vorbeau despre aceasta, am ajuns ca în pandemie să vedem firme și țări paralizate din motive de disfuncționalități ale lanțurilor de aprovizionare. Încă vedem așa ceva la momentul redactării acestui material, prin criza seminconductorilor și cea a containerelor, ca să menționăm doar două exemple. Interconectivitatea este atât fizică, cât și virtuală, așa că este foarte posibil ca în viitor principalele riscuri pentru firme să vină din exact această arie. Ar fi interesant de văzut câte firme mari au planuri concrete de cybersecurity ca părți distincte ale planurilor de business recovery și cum evoluează bugetele alocate în acest sens.
A doua lecție importantă a pandemiei este aceea a rezilienței. Termen intrat în limba română pe filieră franceză, reziliența a fost un concept specific ingineriei până recent, dar în lumea VUCA a afacerilor din prezent, marcată de volatilitate, incertitudine, complexitate și ambiguitate, este înțeles tot mai mult drept capacitate de revenire în mod cât mai robust după șocuri. Un termen aproape de buzzword înainte de pandemie, reziliența a devenit, după Covid-19, o preocupare strategică. Un studiu recent publicat de McKinsey pe bază de chestionar aplicat asupra a peste 200 de executivi din întreaga lume, profesioniși în managementul riscurilor și în asigurări, a arătat că înainte de pandemie, managementul riscurilor viza mai degrabă amenințări punctuale, multe de ordin financiar. După experiența Covid-19, este resimțită nevoia de viziune, concomitent cu aceea a construirii unei veritabile culturi a managementului riscurilor ca bază a unei reziliențe reale. Sau, mai simplu spus, să te gândești la amenințări și să te pregătești pentru ele ar trebui să fie un training continuu, al tuturor din firme, de la top management, până la angajați.
Vom vedea lecțiile Covid-19 integrate în management în viitor? Probabil că și da, dar și nu. Întotdeauna există diseminare a unor noi practici, dar și rezistență la schimbare. De fapt, ceea ce ar trebui schimbat este ceva ce știam de mult timp: mentalitatea. Abia când vom înțelege că aceste lecții au impact numai asumate în mod strategic, efectul va fi real.
Telkom University
Telkom University